Era o vară târzie, cu un soare care se stingea nestingherit indiferent de rugăminţile noastre de a mai rămâne o clipă pe cer. Wanted_F_022Plini de iluzii şi de o vara perfecta, aşa cum ne doream, pornisem la drum. Eram asemeni copacilor tineri care îşi ridică coroana spre un cer infinit de necuvinte. Plecasem cu gândul libertăţii şi a închipuirii unei lumi perfecte.

 Eram doar noi doi, plini de aventură, urcaţi într-un tren în drum spre mare, acolo, credeam ca vom rezista împreuna, impotriva unei societati setate sa munceasca non stop, al unei societăţi care făcea victime şi strica vise pentru o mână de bani pentru a supraveţui.

 În acel compartiment al trenului intrase un bătrân, era obosit, istovit şi cu talpile pantofilor tocite. Avea un aparat de fotografiat la gât, nu avea alt bagaj, doar cel care il tinea la gât. Iar în ciuda faptului că avea un corp firav, gârbovit din cauza bătrâneţii dar şi a frământorilor sufleteşti, faţa lui era vioaie, precum un sunet al unei vioare in care artistul atinge coarda pentru prima dată, era senin la faţă şi părea a zâmbi de sub barba deasă şi albă rămânând îngândurat.

 Ne-a privit în ochi pentru o secundă, la intrarea in cuşetă, iar mai apoi ne-a intrebat dacă locurile sunt ocupate, i-am răspuns negativ, dând din cap, am ramas tăcută pentru o clipă. Străinul din cuşeta noastră, m-a făcut o clipă sa-mi reţin gândurile. Mă făcuse curioasă si totodată timidă in ceea ce-l privea.

Avea ochii albaştrii precum cerul unei dupamiezi însorite. Îmi amintise pentru o clipă de bunicul meu.  Si-a scos batista, din buzunarul de la piept al cămăşii, şi-a sters sudoarea frunţii, şi a început să priveasca pe geam. Îl compătimisem o clipă cu duioşie, pentru că părea a fi singur pentru un drum atât de lung.

Nu am iubit niciodată singurătatea, cu excepţia fapului, că o prefer doar atunci când citesc o carte, dar el parea a fi singur, necitind nimic. Fără bagaje, batranul nostru cu aparatul de fotografiat la gât, parea a-şi urma şi el visul.

Probabil un vis pe care il avuse, când a fost mai tânăr si pe care nu a apucase să şi-l împlinească, poate din pricina  războiului, care nu i-a mai dat răgaz, sau a unei femei iubite sau poate datorită unor compromisuri care îl ţinuseră de mâini legat ani întregi.

Posibil ca în sfârşit. făcea ceea ce visase o întreagă viaţă, o viaţă care nu îi dăduse răgaz nici o clipă specială pentru el, aceea de a fi fotograf.

Am intrat în vorba cu el, şi mi-a zis, că vine de departe, şi că direcţia lui e spre mare, i-am zâmbit şi l-am intrebat încurcată ce va face el acolo singur.  Mi-a răspuns ca va privi până la sfârşitul vieţii lui, toate răsăriturile şi apusurile, ca va face poze, la tot ceea ce a visat, si la toate chipurile blânde pe care le va întâlni în cale. Puţin confuză, l-am intrebat de sotie, s-a uitat pe geam, urmărind soarele, care părea că îi aminteşte de cea iubită, o urmă de tristeţe se aşezase pe chipul lui,. mi-a răspuns sec, că s-a stins de curând, şi că a rămas singur, copii îi erau plecaţi în alte ţări.

Nu îi mai rămasese decât timpul, care i se strecurase încet şi limpede în trupul lui firav, însă, apoi privindu-mă în ochi, mi-a răspuns, că visul lui a fost sa fie fotograf. Nu apucase, venise războiul şi trebuia să se înroleze, să pornească în cealaltă direcţie a vieţii, apoi apăruse soţia care îi domolise dorinta spre fotografie, dar in lipsa acesteia, a simţit că trebuia să ducă la îndeplinire, acel vis tânăr.

I-am lasat adresa noastră, în speranţa că poate într-o zi va vrea să petreacă o zi cu noi. El mi-a zâmbit de sub barba deasă, zicând că se va gândi. S-a lăsat tăcere, soarele era apus demult, iar noi înca eram în tren. Am inchis ochii, eram obosită, drumul era din ce în ce mai insuportabil, mi-am sprijinit capul pe umărul iubitului, şi am rămas aşa, pana un şuierat puternic de tren, ne-a trezit instantaneu pe amândoi. Ajunsesem la destinaţie, dar  bătrânul numai era.

Mă gândisem în acel moment, că îmi pare rau că nu apucasem să-mi i-au rămas bun de la el, am oftat adânc, m-am gandit încă odată la povestea vieţii lui şi l-am apreciat în sinea mea, că nu s-a scufundat în tristete, că îşi urmase un vis.

Vara aceea a fost, una minunata, am supravetuit, oricum a fost. La intoarcerea acasa, am avut marea surpriză să găsesc un plic în poştă. Când l-am desfacut era o poza, cu mine şi iubitul meu, în timp ce dormeam în tren. Am sa o pastrez pentru totdeauna, şi niciodata nu îl voi putea uita pe batrânul din tren.

Poveste fictiva.

O zi buna, va pup!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s